STAI DREPT

Sᴛᴀɪ ᴅʀᴇᴘᴛ


După o zi încărcată de prea multe așteptări și cereri, fizic simt umerii grei, puternic încovoiați de poveri.
Merg îngânată de un singur țel, spre locul unde găsesc alinare.
Locul meu, al nostru.
Acest moment de timp și spațiu, izvorul nesecat cu apă vie, ce stinge orice în mine și îmi dă har.
Ce-i drept, nu fac multe fizic, se știe că sunt meșter zidar ca femeie doar acasă.
Și uneori să zidești o casă, fie ea spirituală, aduce cu sine multă trudă.
Umeri căzuți, față umilă, inimă strânsă, un nod de lacrimi gata de explozie.
Azi am avut o zi grea.
Ultimele evenimente de seară mi-au pus capăt.
Încleștată fiind, mi-am zis că fără eliberare nu am ce înainta.
M-am pus la poveste cu El.
Cel care cunoaște totul în mine.
Și fără glas i-am așternut tot zăduful.
Mai mult, printre lacrimi suspinam ritmic, simțind și mai tare nodul cum mă strânge.
Poveri, poveri prea multe poartă umerii noștri câteodată.
Poveri ce vin o dată cu viața , situațiile surprinzătoare, alegerile noastre sau poveri ce le-am luat singuri.
Un lucru e sigur: le ducem cu noi până devenim neputincioși.
Mi-am regăsit glasul și, cu o dorință arzătoare, i-am așternut dorul după o eliberare.

Simțeam cum Dumnezeu își pune Mâna sub poverile mele și mă îndreaptă.
Am simțit că modelează umerii căzuți cu blândețe și ia de peste mine apăsarea unor bolovani imenși ce-mi împovărau înaintarea.

-Nu ești singur, copile! Nu ești!

Ce poate fi mai plăcut unui călător trudit de drum decât să-i ia cineva bagajul din spate!
Ce senzație divină de eliberare, ce gest fără seamăn! De acel om nu vom uita niciodată.
Dar, ce zici de El, ce ți-a întocmit rărunchii, să se aplece spre tine și să îți ia povara?

Ce zi plină am avut! Dar ce eliberare colosală.
Ce bine este să lași jos greutatea ce ți-a încovoiat spatele!
Ce bine este să te ridici, să stai drept și să privești spre Dumnezeu cu ochii senini!
Plânși, dar senini…

Stai drept!
Are cine să îți poarte povara…