New Posts, Viaţa noastră

Iubirea

  Iubirea

Îmi vine să râd cu poftă când mă gândesc acum la soțul meu. E un om foarte comic, enervant de amuzant câteodată.

Ne-am luat de mână pe acest drum al vieții de foarte tineri. Trăim o dragoste nebună, adolescentină, cu fluturi peste tot, de la stomac, creier și până în inimă.

Trăim aventura vieții, suntem îndrăgostiți și avem o iubire ce crește zilnic.

Să nu credeți că suntem perfecți! Nu am să zic asta niciodată și nu se reflectă deloc acest fapt în comportamentul nostru. De altfel, suntem două pietre tari, ținem la dreptatea noastră și ne place să avem parte de timp privat fiecare dintre noi. 

Fiindcă ne-am căsătorit „devreme” am avut nevoie de îndrumare câteodată. Nu mi-e frică să recunosc că nu am știut întotdeauna cum să fac față anumitor provocări sau să am reacții întotdeauna pozitive, însă am avut amândoi familiile aproape și acest lucru e un adevărat har.

Nu am o vastă experiență în zona familiei, a iubirii nelimitate, nu sunt un expert, însă din tot ce am trăit până acum împreună cu soțul meu, mi-am dat seama de niște lucruri revelatoare și extrem de importante în căsnicie.

Iubirea învinge totul. Iubirea te trezește în fiecare dimineață lângă persoana dragă sufletului tău. Iubirea face pași mari spre schimbare. Iubirea îți dă o șansă în fiecare zi să uiți de tine și să privești spre el.

Dacă nu este iubire, nu este căsnicie, familie, viitor… Altfel e doar un exerecițiu de conviețuire.

Un alt lucru important a fost anularea EULUI. Am descoperit că trebuie să uit tot ce am fost și să mă reinventez odată și împreună cu soțul meu, că trebuie să devenim una, prin schimbarea noastră zilnică de atitudine, limbaj, relaționare.

Atelierul de creație al căsniciei este însuși temperamentul nostru și omul dinăuntru. Luptăm zilnic să schimbăm tipare și eșecuri, ne șlefuim unul pe altul și, fără ajutorul divin, cred că nu aș fi reușit niciodată să las garda jos în situații delicate.

Maturizarea în căsnicie e dureroasă câteodată, dar nu imposibilă. Am avut o călăuzire specială încă din ziua nunții: „dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc’’. Să nu mă înțelegeți greșit. Părinții pot să fie cei mai fideli companioni, la fel nașii pot dovedi o adevărată prietenie pentru voi, însă când Dumnezeu își are loc pe scena vieții voastre, când El cârmuiește casa, când o binecuvântează și îți unge ușiorii ușii cu sângele Mielului, abia atunci se zidește casa, familia, căsnicia.

Nu am avut doar zile roz sau doar cu nori pe cer, însă în toate îi mulțumesc DOMNULUI că a fost aprope de noi. Suntem departe de a fi desăvârșiți. Mai facem greșeli și, ca tineri rebeli, nu dovedim întodeauna standarde înalte de comportament.

Însă suntem „în lucru”, învățăm, stăm sub lumina dată de far, mergem înainte, întâmpinăm greutăți, ne reclădim credința.

Nu în ultimul rând, încununarea familiei vine prin copii. Alexandra este rodul iubirii noastre, ne-a schimbat viața radical și pentru totdeauna. Ne-a oferit un alt statut și ne-a inițiat într-o lume nouă. Descoperim noi proceduri de maturizare, de creștere și am aflat o nouă dimensiune a iubirii în relația părinte – copil…

Nu este întâmplător scris acest articol, mă refer la data zilei de astăzi, 31 ianuarie. Astăzi dedic acest articol soțului meu iubit, Liviu.

La mulți ani frumoși alături de noi și multe împliniri, atât în viața aceasta pământească, cât și dincolo de ea!

Te iubesc cu toată inima!

 


7 thoughts on “Iubirea

  1. Îmi place mult cum te exprimi!
    Nu știu cat timp stai sa scrii un articol, dar iese întotdeauna ceva frumos. Fii binecuvântată!

    P.s. La multi ani binecuvântați LIVIU!

  2. Fiți binecuvântați de Dumnezeu! Dumnezeu să vă țină sub paza Lui!… Și Dumnezeu să binecuvânteze și fetița voastră!

  3. Felicitări Bella! Citesc de ceva vreme ceea ce scrii pe blog si pot sa confirm ca ai talent in a-ti expune gândurile! Succes in continuare si iti doresc cat mai multa inspirație ca prin gândurile tale să aduci zâmbet pe fața cititorilor !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *